Legea gravitaţiei spirituale spune că suntem atraşi înspre lucrurile pământeşti printr-o forţă direct proporţională cu orgoliul nostru.
Deseori suntem cu atât mai pământeşti, cu cât credem că suntem mai spirituali. Pentru că, odată cu avansarea noastră în viaţa spirituală, subtilitatea atracţiei înspre cele de jos, prin orgoliu, creşte şi devine din ce în ce mai greu de detectat. Altfel spus, orgoliul ajunge să treacă drept virtute. Lupul se îmbracă în haină de oaie într-un mod din ce în ce mai profesionist.
"Nu te lăsa înşelat de trufie, văzând că face multe - spune sf. Augustin; fii mereu conştient că face fapte foarte asemănătoare sau aproape egale cu cele inspirate de iubire. Iubirea dă de mâncare celui înfometat, dar la fel face şi trufia; iubirea o face însă în numele lui Dumnezeu, pe când trufia face aceleaşi lucruri pentru ca ea să fie preamărită."
În "Noaptea întunecată a sufletului", Sf. Ioan al Crucii spune că unul din defectele cel mai des întâlnite la începătorii în viaţa spirituală, este că se angajează - din mândrie şi comoditate - pe cât pot în fapte exterioare pentru a fugi de cele interioare (de munca cu sine). Lucrul acesta îi defavorizează enorm, pentru că ei bat astfel pasul pe loc şi nu mai avansează în drumul lor spre Dumnezeu, doar SE ILUD.
Am întâlnit cu câţiva ani în urmă, în Germania, un om care tocmai primise o moştenire de familie imensă şi care îl făcuse peste noapte foarte bogat. Proaspăt convertit fiind, părintele lui spiritual i-a cerut să nu se angajeze în fapte exterioare, ci să lucreze la viaţa lui interioară pentru câţiva ani. El însă, neavând răbdare, nu a ascultat şi începea mereu noi şi noi proiecte măreţe de caritate (şi nu numai) ' în folosul Bisericii', fără a-l putea duce pe niciunul la bun sfârşit. Pentru că toate (într-un mod providenţial aş spune eu) îi mergeau pe dos. Dumnezeu îi punea piedici la tot ce încerca să întreprindă, pentru a-l ajuta să înţeleagă astfel că El altceva aştepta.
Cu toate că nu am fost niciodată bogată, lucruri asemănătoare mi s-au întâmplat şi mie de multe ori. Pentru că nu este necesar să fii bogat pentru a te angaja în opere de 'caritate'. De fapt, cel care spune că nu a trecut niciodată prin aşa ceva, fie nu a fost niciodată începător, fie s-a născut deja desăvârşit. Atât de des ni se poate întâmpla să ne angajăm într-o mulţime de lucruri ‘PENTRU’ Dumnezeu, muncind de dimineaţa şi până seara până la extenuare. Mai mult chiar, să ne supărăm pe Dumnezeu că ne cere atât de mult – peste puterile noastre – şi totuşi să nu facem voia lui Dumnezeu. Pentru că nu El ne-a cerut să facem toate acele lucruri, ci le realizăm din proprie iniţiativă. Facem lucruri PENTRU Dumnezeu (din iniţiativă proprie), dar nu lucrurile LUI Dumnezeu (inspirate, iniţiate de Dumnezeu). E o difereneţă foarte mare între acestea două. Pentru că primele sunt spre slava noastră iar celelalte şi numai celelalte, spre slava lui Dumnezeu. Atât umilinţa cât şi mândria au deseori aceleaşi fapte, numai intenţia de la baza lor diferă.
Deşi o perioadă am crezut că numai începătorii au astfel de probleme, de curând însă, am aflat că lucrurile stau de multe ori încă şi mai rău cu cei care sunt mai avansaţi în cele spirituale. Pentrui că ei se păcălesc deseori cu privire la buna intenţie a faptelor lor de asceză, dragoste, caritate, într-un mod mult mai subtil decât începătorii. Cu cât mai subtil, cu atât mai periculos. Un exemplu în acest sens ar fi unii din creştini de la începutul Bisericii (sec. II, III), care se grăbeau să devină martiri pt a ajunge în acelaşi timp celebri - fapt pentru care Biserica s-a decis la un moment dat să-i oprească din ‘râvna’ lor.
Mai apoi, tot de curând, am citit că Dumnezeu i-a arătat într-o viziune, Sfintei Ecaterina de Siena, cum diavolul se infiltrase în faptele de pocăinţă ale celor mai mulţi călugări/călugăriţe din diferite mănăstiri/ordine religioase din timpul ei, deşi aceştia se biciuiau până la sânge. Pt că o făceau din orgoliu. Umilinţa lor nu era decât un loc secret în care îşi ascundeau orgoliul.
Pe mine m-au cutremurat aceste lucruri şi mi-au ridicat semne foarte mari de întrebare. De aceea, mă întreb mereu: dacă nişte oameni atât de râvnici şi deosebiţi precum cei din exemplul de mai sus, s-au putut înşela atât de uşor, cum atunci nu mă voi înşela şi eu? Pentru că sunt sigură că aceştia erau ferm convinşi de buna lor intenţie, de faptul că erau uniţi cu Dumnezeu şi că făceau toate acele lucruri sincer pt Dumnezeu. Mlădiţele erau convinse că sunt unite cu Viţa, şi totuşi nu erau. Cum aş putea să îmi dau eu seama că nu mă ilud la fel?
Şi la această întrebare cred că răspunde minunat de bine Sf. Tereza a Pruncului Isus, când spune că în viaţa spirituală " TREBUIE SĂ NE AŞTEPTĂM TOT TIMPUL SĂ CĂDEM (adică nu putem avea neapărat o siguranţă şi nici nu e bine să ne aşteptăm la ea). [...] AR TREBUI SĂ TE BUCURI CÂND CAZI. CĂCI DACĂ ATUNCI CÂND AI CĂDEA (din siguranţa pe care o ai - în cazul nostru) NU L-AI OFENSA PE DUMNEZEU, AR TREBUI SĂ FACI ASTA CHIAR DINADINS, PT A DEVENI MAI UMIL. [...]
ESTE NECESAR SĂ NU NE SPRIJINIM PE NIMIC (să nu fim siguri de nimic, pentru a putea învinge 'legea gravitaţiei spirituale'), NICI MĂCAR PE LUCRURILE CARE AR PUTEA SĂ NE SPOREASCĂ EVLAVIA (nici măcar pe siguranţa că eu, ca şi mlădiţă, sunt unită cu Viţa). [...] DACĂ BUNUL DUMNEZEU DOREŞTE GÂNDURI FRUMOASE ŞI SENTIMENTE SUBLIME, ÎI ARE PE ÎNGERII LUI... AR PUTEA CHIAR CREA SUFLETE ATÂT DE PERFECTE ÎNCÂT SĂ NU AIBĂ NICI MĂCAR UNA DIN SLĂBICIUNILE NATURII NOASTRE. DAR NU, EL ÎŞI GĂSEŞTE DELICIUL ÎN NIŞTE SĂRMANE MICI CREATURI CARE SUNT SLABE ŞI MIZERABILE... CU SIGURANŢĂ CĂ ASTA ÎI PLACE MAI MULT! [...]
FĂ-I BUNULUI DUMNEZEU SACRIFICIUL DE A NU PUTEA CULEGE NICIODATĂ ROADE, DE A VEDEA TOATE FLORILE BUNELOR TALE DORINŢE CĂZÂND PE JOS, FĂRĂ A PRODUCE NIMIC. CÂT AI CLIPI, ÎN MOMENTUL MORŢII TALE, EL VA ŞTI BINE CUM SĂ FACĂ SĂ RODEASCĂ, ÎN POMUL SUFLETULUI TĂU, FRUCTELE CELE MAI FRUMOASE."
- Mihaela Farauanu -
***
To love is to be vulnerable. Love is the opening of the heart, the welcoming of your beloved. Loving is not secure, authentic loving is risky. Security lies behind the walls of a closed heart. You either invite the union by opening in love, or you secure the isolation by closing down.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu