Care sunt epitetele negative cu care ţi s-au adresat în viaţă cei care te-au rănit?
A fost din vina ta!
Şi mai este încă vina ta! – pentru că le mai crezi încă.
Uneori, după ce anumite persoane ne-au făcut să suferim,
alte persoane din jur vin şi ne spun: “Totul e Ok! Eşti Ok!”
Dar pentru a fi construiţi din nou, avem nevoie mai întâi să fim cu totul dărâmaţi.
Rănile se vindecă prin înfruntarea lor şi nu prin retragerea din faţa lor.
Dacă nu ne ucid, suferinţele scot din noi, fie ceea ce avem mai bun,
fie ceea ce avem mai rău.
Suferinţele sunt menite să scoată din om ceea ce are el mai bun.
Dar dacă se împotriveşte, ele pot să scoată şi ceea ce are el mai rău.
***
Suferinţele mele nu au întotdeauna legătură numai cu mine, ci şi cu ceilalţi.
Cu ceea ce Dumnezeu vrea să devin pentru ceilalţi.
În slăbiciunea mea se ascunde puterea mea.
În rana mea se ascunde chemarea mea.
Planul pe care Dumnezeu îl are cu mine.
În defectele mele se ascund calităţile mele.
În cele mai întunecate părţi din mine se ascund exact acele daruri de care am nevoie spre a fi vindecat. Pentru a deveni un om nou.
Se ascunde vocaţia mea.
Când ar putea fi un psiholog mai bun dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin mari probleme psihice şi le-a învins?
Când ar putea fi un părinte spiritual mai dăruit dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin mari probleme spirituale şi le-a învins?
Când ar putea un om să-l înţeleagă mai bine pe un alt om în suferinţa lui, dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin acel tip de suferinţă?
Cine ar putea fi mai credibil şi mai de ajutor unui drogat, decât un fost drogat, recuperat psihic şi spiritual?
Cine ar putea să-l înţeleagă mai bine pe un surdo- mut, decât un alt surdo-mut?
Asta nu înseamnă, desigur, că avem nevoie să greşim sau să ne îmbolnăvim mai întâi pentru a-i putea ajuta pe alţii mai apoi.
Ci înseamnă că Dumnezeu, care a prevăzut totul din veşnicie, „ pe toate le întoarce spre binele celor ce-L iubesc pe El”.
„De obicei refuzăm să ne recunoaştem slăbiciunile, le apărăm, le scuzăm, le ascundem şi le detestăm. Aceste abordări Îl împiedică pe Dumnezeu să le folosească aşa cum vrea El.”[1] Noi avem multe limitări, „dar Dumnezeu nu este niciodată limitat de limitările noastre”[2]
Dacă voi privi cu atenţie,
în rana mea voi vedea înscrisă cu litere de foc chiar vocaţia mea.
***
Ceea ce nu se face sub nicio formă, în cazul rănilor sentimentale, este să pierdem sensul propriei existenţe, să credem că nu mai avem pentru ce să trăim.
Nu credeţi că făcând asta se dă o putere mare, exagerată celui care ne-a rănit?
Ascultaţi-mă: ieşiţi mai puternici decât înainte.
Credeţi-mă aceste experienţe pot şi trebuie să fie în avantajul nostru.
Cei care …m-au ascultat şi-au schimbat existenţa în bine, ajungând chiar să găsească adevărata lor vocaţie, până atunci tăcută şi ascunsă.
Când suntem răniţi şi ieşim mai puternici decât înainte, putem comunica şi celorlalţi drumul pe care l-am parcurs pentru a ne vindeca. – Valerio Albisetti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu