luni, 13 ianuarie 2014

Predicile MORALIZATOARE vs Exorcismul lui „TREBUIE”


Predicile MORALIZATOARE sunt probabil şi cea mai periculoasă formă de propagare a unei RELIGIOZITĂŢI PATOLOGICE în bisericile creştine – pentru că preotul/pastorul trage singur toate concluziile („TREBUIE să facem X; Y, Z”,… sfaturi generoase :) , alternând uneori, cu o adevărat explozie de artificii, toate identice, pentru că toate încep cu acelaşi îndemn deosebit de „spiritual”: „SĂ facem X,… SĂ facem Y,… SĂ facem Z”…) ca şi cum credincioşilor le-ar lipsi partea de deasupra gâtului, când, în realitate e doar anesteziată, s-au obişnuit atât de mult cu acest stil de „spiritualitate”, încât nici măcar nu-i mai simt efectul nociv care îi ALIENEAZĂ.

Cunosc pe cineva care a avut nevoie să meargă la un psiholog pentru a-i face exorcismul lui „trebuie”, inoculat ani de zile, sistematic în biserică, pentru a mai putea funcţiona normal – un caz fericit de creştin inteligent! – deşi bine ar fi, gândesc eu, dacă Bisericile creştine ar putea găsi o alternativă, o soluţie şi mai inteligentă, care să nu mai necesite un astfel de demers, oricât de inteligent ar fi el. :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu