Când şi Cum a Început Omul să Doarmă Spiritual?

Primii oameni au fost treji spiritual - după revelaţiile avute de Fericita Anna E. Emmerich  –  doar pentru o singură zi. Doar atât au rezistat înainte de a mânca din pomul oprit şi a li se închide ochii interiori. Şi, din acel moment, au devenit amnezici, au devenit „ca şi beţi” – povesteşte Anna, nu şi-au mai putut aminti drumul către casă, către braţele părinteşti ale Tatălui.

Şarpele le promisese că dacă vor mânca din pomul oprit li se vor deschide ochii şi vor fi ca Dumnezeu. Iar prima parte a promisiunii şi-a ţinut-o: ochii omului s-au deschis tot atât de mari pe cât îi avea el însuşi deschişi, spre a vedea şi a dori răul. Ochii i s-au deschis mai curând spre a fi  ca diavolul, spre a vedea lucrurile  cu ochii lui, ai celui în care crezuseră, şi nu cu ochii  lui Dumnezeu, de care  se îndoiseră. Ascultând de şarpe, primii oameni nu şi-au dat seama câ îl aleg astfel ca şi stăpân al ochilor lor, al vieţilor lor. Din acel moment, din punctul de vedere al şarpelui, ochii omului s-au deschis, dar din punctul de vedere sl lui Dumnezeu, s-au închis.

De atunci încoace, fiecare generaţie s-a născut cu această „genă” a amneziei spirituale, fiecare generaţie s-a născut cu ochii interiori închişi. Ne naştem în somn, trăim în somn, ne căsătorim în somn, avem copii în somn şi, dacă dacă nu ajungem să ne deschidem ochii spirituali la timp, murim tot în … somn.

Cu toate că ne propunem (în mod inconştient uneori) în fiecare dimineaţă din nou  şi din nou să ajungem la fericirea paradisiacă din braţele Tatălui, asemenea unui om beat, încurcăm de fiecare dată drumul şi seara ne trezim în şanţ. Urcăm dimineaţa pe calul iluziei care are grijă să ne arunce până seara în groapa deziluziei. Ne petrecem astfel fiecare zi din şanţ în şanţ, din nefericire în nefericire, din iluzie în deziluzie şi în fiecare dimineaţă o luăm de la capăt, fară a înţelege poate niciodată cu adevărat ce se întâmplă cu noi.

Secretul însă este unul singur: ne lipseşte harta ochilor interiori. Şi, neavând-o, o folosim pe cea a ochilor exteriori – intrăm în fiecare dimineaţă pe pilotul lor automat care, din nefericire, nu ştie să ne conducă decât din groapă-n groapă.

Pentru că au ales să îngenuncheze în faţa unui lucru creat ( gustând din pomul oprit) în loc să îngenuncheze doar în faţa Creatorului, primii noştri parinţi ne-au programatastfel – vrând nevrând – pe noi, toţi urmaşii lor, să devinim dependenţi  de a îngenunchea în faţa lucrurilor create şi nu în faţa lui Dumnezeu. Altfel spus, ne-au programat să ne petrecem vieţile spirituale în sclavia propriilor noastre patimi faţă de aceste lucruri – adică dormind prin şanţuri în locul braţelor calde părinteşti.

Beţia spirituală şi şanţurile au devenit de atunci încoace o moştenire spirituală inevitabiă, pe care o primeşte în dar fiecare nou născut. Ea călătoreşte din generaţie în generaţie, din tată-n fiu şi-această amară soartă nu poate fi schimbată decât în cazul celor care se trezesc spiritual, care aleg să-şi deschidă din nou ochii interiori.

- Mihaela Farauanu -