Omule, eşti sigur viu?

Dacă vezi că ochii îţi clipesc, urechile percep câteva sunete, inima îţi bate, poţi respira şi face tumbe, nu te bucura, asta nu înseamnă musai că eşti viu. Omul este viu cu adevărat numai în măsura în care s-a trezit spiritual. Numai în măsura în care şi-a deschis ochii interiori.

***

Aş vrea să mă trezesc şi să văd lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, dar îmi este foarte greu, deoarece am investit prea mult în somnul meu. Toate lucrurile (atât spirituale cât şi materiale) pe care le apreciez şi de care mă ataşez, sunt bogăţiile mele. Ele mă fac să mă simt în siguranţă, ca un împărat. Dacă se întâmplă totuşi să mă trezesc puţin, observ cu groază că sunt doar un cerşetor sărman pe o stradă pustie. De fapt, numai cerşetorii visează că sunt împăraţi. Împăraţii nu-şi doresc şi nu visează niciodată să ajungă împăraţi. Cum ar putea să-şi dorească şi să viseze să ajungă ceva ce sunt deja? Cerşetorul însă a investit atât de mult în somnul şi în visul lui, încât se va opune cu orice preţ să fie trezit din somn. Dacă cineva totuşi va îndrăzni să o facă, el îşi va ieşi din fire şi-i va cere cont pentru cutezanţa de a fi intervenit în treburile şi în viaţa lui. Şi, chiar dacă se va trezi din somnul său, va încerca cât mai repede cu putinţă să adoarmă la loc. Pentru că, treaz fiind, el e doar un simplu cerşetor, pe când în somn poate fi cel mai falnic împărat. (Din spiritualitatea orientală)

***

Problema oamenilor care cred că s-au trezit deja, e una foarte gravă, ei cred că s-au trezit, dar de fapt nu au făcut-o niciodată. Dorm duşi. Dacă ar recunoaşte că visează, ar putea fi ajutaţi să se trezească. Dar aşa, nu foloseşte la nimic să le spui lucruri pe care ei oricum nu le cred. Şi, mai ales, cum să le vorbeşti prin somn? Imaginaţia fiind stăpânul lor pe timpul visului, tot ceea vor auzi va lua forma a ceva imaginar: se vor trezi într-un mod imaginar, vor crede într-un Dumnezeu imaginar, vor avea o viaţă spirituală imaginară, etc. Totul va continua să fie ca şi până atunci: doar un vis. (din spiritualitatea orientală)

Ce paradox, nu-i aşa? Oamenii treji care şi-au deschis deja într-o măsură considerabilă ochii interiori, de obicei consideră că încă mai dorm, iar cei care dorm duşi nu recunosc aceasta nici în ruptul capului. Ei consideră că ceea ce trăiesc e tot ceea ce viaţa le poate oferi. Iar dacă cineva încearcă să rupă această vrajă a visului pentru a-i readuce la realitate, nu se ştie niciodată cum va putea sfârşi. Profeţii din Vechiul Testament au încercat s-o facă şi… au fost omorâţi cu pietre… Isus, la rândul Său, a fost răstignit pe o cruce… Mai târziu, Ioana de Arc a sfârşit prin a fi arsă de vie… Şi, tot aşa, doar cu puţin timp în urmă, pe timpul comunismului, mulţi creştini au sfârşit prin a fi torturaţi şi ucişi în închisori… Cu toţii au vrut să facă bine trezindu-i pe semenii lor şi au sfârşit-o rău. S-ar părea că oamenii care dorm, visează atât de frumos încât nu le place deloc să fie deranjaţi din somnul lor. Dacă o faci, devin dintr-o dată foarte periculoşi. Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi… Neştiind că dorm (că ochii lor spirituali sunt închişi), ei nu simt că visează şi nici nu pot realiza acest lucru fără harul divin. Nu o pot face prin simpla lor voinţă. Doar cei care primesc acest har devin conştienţi de starea lor de vis. Iar cei care nu l-au primit, e poate pentru că încă nimeni nu l-a cerut pentru ei.

***

Se scriu atât de multe cărţi şi se fac atât de multe prelegeri despre lumina spirituală, dar atât de puţin ni se vorbeşte despre arta de a deschide ochii interiori, despre arta de a vedea!

Da, e adevărat că este bine să fie lăudată şi predicată lumina spirituală, chiar şi celor care încă nu s-au trezit spiritual – care nu şi-au deschis încă ochii interiori. Asta îi va face să fie interesaţi şi să pornească în căutarea ei. Dar a se mulţumi doar cu atât, ar fi totuna cu a încerca să-l ajuţi pe un orb să îşi recapete vederea doar ţinându-i discursuri frumoase despre lumină.

„Nu foloseşte la nimic să lăudăm şi să predicăm lumina pe care nimeni nu o poate vedea. Ar fi mult mai de folos mai întâi să predăm arta de a vedea”- spunea C. Jung.

Sunt convinsă că dacă oamenii ar descoperi cu adevărat importanţa imensă a deschiderii ochilor interiori, aceasta ar deveni prima şi cea mai importantă materie care s-ar preda în şcoli. Căci adevărul despre ochii exteriori, îl afli numai atunci când îi deschizi pe cei interiori. Dacă nu am deschis ochii sufletului, nu am văzut încă nimic vrednic de a fi văzut!

- Mihaela Farauanu -