duminică, 30 octombrie 2011
sâmbătă, 29 octombrie 2011
luni, 24 octombrie 2011
Autoexcitare "respectabilă"
Ştiţi, autoexcitarea poate fi de mai multe feluri: sexuală, intelectuală, spirituală… Atunci când omul ascultă, vorbeşte sau citeşte foarte mult dar nu se produce în viaţa lui nicio schimbare practică, e semnul foarte probabil că nu se foloseşte de nimic. Prima întrebare pe care ar trebui poate să şi-o pună atunci ar fi dacă nu cumva face toate aceste lucruri doar din dorinţa inconştientă de a se... autoexcita spiritual sau intelectual. Adică într-un mod mai “respectabil” decât cei care o fac sexual. Îmi amintesc de un preot care spunea că oamenii din parohia lui îi apreciază predicile în funcţie de cât de mult acestea îi fac să plângă – dar fără a schimba vreodată ceva în vieţile lor. În astfel de situaţii în care nu are loc nicio transformare e bine întotdeauna să te întrebi dacă nu cumva este vorba de fapt despre… autoexcitare.
duminică, 23 octombrie 2011
Omule, eşti sigur viu?
Dacă vezi că ochii îţi clipesc, urechile percep câteva sunete, inima îţi bate, poţi respira şi face tumbe, nu te bucura, asta nu înseamnă musai că eşti viu. Omul este viu cu adevărat numai în măsura în care s-a trezit spiritual. Numai în măsura în care şi-a deschis ochii interiori.
***
Aş vrea să mă trezesc şi să văd lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, dar îmi este foarte greu, deoarece am investit prea mult în somnul meu. Toate lucrurile (atât spirituale cât şi materiale) pe care le apreciez şi de care mă ataşez, sunt bogăţiile mele. Ele mă fac să mă simt în siguranţă, ca un împărat. Dacă se întâmplă totuşi să mă trezesc puţin, observ cu groază că sunt doar un cerşetor sărman pe o stradă pustie. De fapt, numai cerşetorii visează că sunt împăraţi. Împăraţii nu-şi doresc şi nu visează niciodată să ajungă împăraţi. Cum ar putea să-şi dorească şi să viseze să ajungă ceva ce sunt deja? Cerşetorul însă a investit atât de mult în somnul şi în visul lui, încât se va opune cu orice preţ să fie trezit din somn. Dacă cineva totuşi va îndrăzni să o facă, el îşi va ieşi din fire şi-i va cere cont pentru cutezanţa de a fi intervenit în treburile şi în viaţa lui. Şi, chiar dacă se va trezi din somnul său, va încerca cât mai repede cu putinţă să adoarmă la loc. Pentru că, treaz fiind, el e doar un simplu cerşetor, pe când în somn poate fi cel mai falnic împărat. (Din spiritualitatea orientală)
***
Problema oamenilor care cred că s-au trezit deja, e una foarte gravă, ei cred că s-au trezit, dar de fapt nu au făcut-o niciodată. Dorm duşi. Dacă ar recunoaşte că visează, ar putea fi ajutaţi să se trezească. Dar aşa, nu foloseşte la nimic să le spui lucruri pe care ei oricum nu le cred. Şi, mai ales, cum să le vorbeşti prin somn? Imaginaţia fiind stăpânul lor pe timpul visului, tot ceea vor auzi va lua forma a ceva imaginar: se vor trezi într-un mod imaginar, vor crede într-un Dumnezeu imaginar, vor avea o viaţă spirituală imaginară, etc. Totul va continua să fie ca şi până atunci: doar un vis. (din spiritualitatea orientală)
Ce paradox, nu-i aşa? Oamenii treji care şi-au deschis deja într-o măsură considerabilă ochii interiori, de obicei consideră că încă mai dorm, iar cei care dorm duşi nu recunosc aceasta nici în ruptul capului. Ei consideră că ceea ce trăiesc e tot ceea ce viaţa le poate oferi. Iar dacă cineva încearcă să rupă această vrajă a visului pentru a-i readuce la realitate, nu se ştie niciodată cum va putea sfârşi. Profeţii din Vechiul Testament au încercat s-o facă şi… au fost omorâţi cu pietre… Isus, la rândul Său, a fost răstignit pe o cruce… Mai târziu, Ioana de Arc a sfârşit prin a fi arsă de vie… Şi, tot aşa, doar cu puţin timp în urmă, pe timpul comunismului, mulţi creştini au sfârşit prin a fi torturaţi şi ucişi în închisori… Cu toţii au vrut să facă bine trezindu-i pe semenii lor şi au sfârşit-o rău. S-ar părea că oamenii care dorm, visează atât de frumos încât nu le place deloc să fie deranjaţi din somnul lor. Dacă o faci, devin dintr-o dată foarte periculoşi. Nu ştii niciodată la ce să te aştepţi… Neştiind că dorm (că ochii lor spirituali sunt închişi), ei nu simt că visează şi nici nu pot realiza acest lucru fără harul divin. Nu o pot face prin simpla lor voinţă. Doar cei care primesc acest har devin conştienţi de starea lor de vis. Iar cei care nu l-au primit, e poate pentru că încă nimeni nu l-a cerut pentru ei.
***
Se scriu atât de multe cărţi şi se fac atât de multe prelegeri despre lumina spirituală, dar atât de puţin ni se vorbeşte despre arta de a deschide ochii interiori, despre arta de a vedea!
Da, e adevărat că este bine să fie lăudată şi predicată lumina spirituală, chiar şi celor care încă nu s-au trezit spiritual – care nu şi-au deschis încă ochii interiori. Asta îi va face să fie interesaţi şi să pornească în căutarea ei. Dar a se mulţumi doar cu atât, ar fi totuna cu a încerca să-l ajuţi pe un orb să îşi recapete vederea doar ţinându-i discursuri frumoase despre lumină.
„Nu foloseşte la nimic să lăudăm şi să predicăm lumina pe care nimeni nu o poate vedea. Ar fi mult mai de folos mai întâi să predăm arta de a vedea”- spunea C. Jung.
Sunt convinsă că dacă oamenii ar descoperi cu adevărat importanţa imensă a deschiderii ochilor interiori, aceasta ar deveni prima şi cea mai importantă materie care s-ar preda în şcoli. Căci adevărul despre ochii exteriori, îl afli numai atunci când îi deschizi pe cei interiori. Dacă nu am deschis ochii sufletului, nu am văzut încă nimic vrednic de a fi văzut!
- Mihaela Farauanu -
Relaţii Toxice
Aţi întâlnit vreodată în viaţa de zi cu zi, la servici, între prieteni, sau rude persoane care să prezinte chiar şi numai parţial caracteristicile din video-clipul următor?
Dacă da, atunci puteţi fi sigur că aţi intrat într-o relaţie toxică cu un manipulator.
Aţi mai întâlnit şi alte strategii decât cele descrise aici sau chiar şi numai nuanţe
diferite ale acestora?
Nu ţineţi lumina sub obroc! Împărtăşiţi-o cu noi!
Susţinerea reciprocă este cu atât mai importantă cu cât studiile de specialitate
au arătat că cel mai mare număr dintre cei care ajung cu depresii grave la psiholog,
sunt victime ale unor relaţii toxice cu un manipulator (o persoană care suferă de
narcisism http://www.mybestresources.net/?p=1763 - engleză
http://www.youtube.com/watch?v=ejmTgEVjOJE- franceză).
Dacă cunoaşteţi sau descoperiţi remedii spirituale pt. abuzul verbal şi emoţional care
are loc în relaţiile toxice, de asemenea, vă aşteptăm cu nerăbdare să le împărtăşiţi cu noi.
“Manipulatorii sunt printre noi. Ei ocupă chiar poziţii sociale de vază. Sunt medici, jurnalişti,
profesori sau au adesea o profesie legată de
conducerea în stat [sau în Biserică http://www.mybestresources.net/?p=676].
Dar pot fi la fel de bine mame casnice, coafeze… Nu o activitate anume îl creează pe manipulator.
[...] A fi manipulator nu este o tactică, ci mai ales o stare. Acesta este un tip de personalitate.
O personalitate narcisică recunoscută psihiatric ca o patologie şi totuşi puţin studiată.” (Isabelle Nazare – Aga)
P. S. E bine să condamnăm comportamentele toxice dar nu şi persoanele toxice. Căci ele au nevoie poate mai mult decât oricine să fie purtate în rugăciunile noastre cu dragoste; în cele mai multe cazuri au avut o copilărie f. traumatizantă care a contribuit la transformarea lor în ceea ce sunt acum.
Câteva caracteristici ale persoanelor toxice/narcisiste
Iată câteva lucruri pe care le-am observat de-a lungul timpului la oamenii toxici, narcisişti,
manipulativi, pe care i-am întâlnit:
- Sunt regii ambivalenţei: acum sunt calzi şi afectuoşi ca pisicile, acum sunt reci ca gheaţa şi indiferenţi ca pietrele.
Aum iau aerul de persoane superdotate, acum iau aerul unui copil lipsit de apărare.
Ceea ce constituie forţa lor şi le perpetuează domnia este faptul că oscilează în permanenţă.
- Sunt iritabili, imprevizibili, explozivi, ca nişte uragane: nu ştii niciodată ce-i înfurie.
De fapt furia lor este strategică, folosită în scopul de a speria – o persoană
speriată poate fi manipulată mai uşor. Atunci când adevărul nu este de partea lor,
în mijlocul propriei furii folosesc cu deosebită îndemânare mai ales atacurile la persoană,
făcând apel la invective precum: “incult, necitit, ipocrit, sentimentalist, tâmpit”, etc.
sau comparându-te cu alţii care sunt “cu adevărat: culţi, citiţi, erudiţi, inteligenţi,
deosebiţi”, etc. Dacă nu pot avea câştig de cauză, încearcă astfel ca cel puţin să-şi
distrugă verbal interlocutorul, demoralizându-l (atât cât acesta le permite).
- De obicei sunt f. simpatici, nostimi – ştiu să glumească şi să ofere
cadouri pt. a te seduce dar şi pt. a te putea îndatora (cumpăra de partea lor), făcând din tine
sclavul dorinţelor lor, cărora nu mai îndrăzneşti să li te opui “după toate câte au făcut pt tine”.
- Obişnuiesc să te acuze pt. propriile lor defecte sau greşeli (proiecţie).
- Sunt receptivi la sentimentele şi punctele de vedere ale celorlalţi doar în aparenţă, dar nu şi în realitate.
Sunt nişte actori grăbiţi să îşi atingă scopul şi doar atât.
- Sunt controlativi, nu suportă ca lucrurile să decurgă altfel decât vor ei, sunt în stare
să te mutileze verbal cu sânge rece dacă nu te conformezi planului lor.
- Nu pot intra într-o relaţie sau într-o discuţie decât într-un mod competitiv.
Nu îi interesează care este adevărul, ci numai care este învingătorul.
Nu îi interesează concluzia, ci confuzia – mai ales atunci când aceasta este
singura variantă care le mai rămâne pt a putea cădea ca pisica în picioare.
Totul este pt ei doar o luptă pt. putere.
-Sunt morocănoşi pt a atrage atenţia asupra lor, pt a putea culpabiliza mai uşor.
- Sunt sadici http://www.youtube.com/watch?v=C-41di8yTwM, adevăraţi
vampiri psihoafectivi care se delectează şi se hrănesc cu energia pozitivă (starea de bine)
pe care o pierdeţi în contact cu ei. Fac “teste” repetate pt a descoperi care vă sunt
punctele slabe, pt a le putea ataca cu mai multă precizie, pt a vă putea desfiinţa mai uşor.
“Sunt foarte lacomi după sufletul cuiva şi le este mereu foame. Foarte foame. [...] Specificul
manipulatorului constă în devalorizarea aproapelui său, pt a-i impune acestuia ideea
superiorităţii sale.” (Isabelle Nazare-Aga)
-Sunt invidioşi şi geloşi.
- Sunt deosebiţi maeştri ai minciunii (directe sau indirecte), pe care
o mânuiesc cu o măiestrie diabolică. Fără scrupule. Nu spun ceea ce fac şi nu fac ceea ce spun.
-Super critici, nu suportă ca cineva să fie mai deosebit decât ei.
În privirea lor puteţi observa o scurcircuitare interioară când le vorbiţi la superlativ despre alţii.
- Cameleonici: pt ei adevărul se schimbă de fiecare dată în funcţie de interesele personale şi nu invers.
- Când nu le convine adevărul într-o discuţie, îl minimalizează prin ridiculizări şi atacuri la
persoană sau se leagă de lucruri nesemnificative, cum ar fi micile inadvertenţe de exptimare,
imprecizia detaliilor, etc. pt a muta subiectul discuţiei care nu le convine pe un alt teriroriu
mai puţin periculos pt. ei.
- Pun întrebări capcană, pt a te provoca la anumite dezvăluiri personale, de
care să se poată folosi ulterior blamându-te.
- Îţi dau răspunsuri în doi peri.
- Atunci când adevărul dintr-o discuţie îi deranjează, discursul lor devine ilogic,
sfidând pănă şi normele morale sau ale bunului simţ.
- Viaţa lor morală deseori lasă mult de dorit. În ascuns, se lasă târâţi în: autoerotism,
droguri, dependenţă de alcool, adulter, pedofilie, etc. – chiar dacă în ochii celorlalţi trec
deseori drept nişte persoane onorabile şi distinse.
- Sunt de cele mai multe ori super-inteligenţi. Dar asta nu-i împiedică să-şi folosească inteligenţa într-un mod diabolic.
- Ei impun, nu propun.
- Nu cunosc ce este ruşinea şi bunul simţ. Trec peste suferinţele celorlalţi, pe care le-au provocat
chiar ei, fără scrupule. Deviza lor este: “După mine potopul”.
- Din nefericire, în pofida bunătăţii ieşite din comun pe care o afişează, nu te poţi baza pe ei mai mult decât te-ai baza pe un şarpe.
- Sunt foarte greu de detectat de către cei mai puţin experimentaţi, şi de aceea şi foarte periculoşi.
Se spune că unui manipulator îi trebuiesc numai 15 minute pentru a detecta cu cine are de-a face:
o potenţială victimă sau un alt manipulator.
Dar unui om obişnuit pot să îi ia chiar şi câteva zeci de ani până când să iasă din vraja farmecului
unui manipulator şi să îşi dea seama cu cine are de-a face.
Tu ce caracteristici sau strategii ai întâlnit la manipulatorii din jur?
Care crezi că ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de ei?
Ce anume sunt aşa numitele rugăciuni carismatice?
Cu cât mai mult este invocat Spiritul Sfânt la rugăciune, cu atât mai mult aceasta capătă forţă.
Totodată, forţa rugăciunii este, într-un anume fel, proporţională [şi] cu sfinţenia celor care se roagă.
Aşa-zisa mişcare carismatică vrea ca creştinii să-şi dea mai mult seama de prezenţa Spiritului Sfânt în rugăciuni şi ca acţiunea Lui să fie simţită şi mai mult ca inspiraţie. Dar în fond este “carismatică” orice rugăciune, chiar şi când nu se simte direct forţa Spiritului Sfânt. Dumnezeu şi acţiunea Sa sunt vizibile iar semnul cel mai sigur al Spiritului Sfânt este atunci când rugăciunea este inspirată de caritate.
- Tomas Spidlik -
sâmbătă, 22 octombrie 2011
duminică, 16 octombrie 2011
sâmbătă, 15 octombrie 2011
vineri, 14 octombrie 2011
miercuri, 12 octombrie 2011
Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu
Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid sinestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.
A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva. Si anume: sa dam ce nu avem.
Orb, neghiob si stramt la minte am fost. Si ferecat in chingile bunului simt celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut inchipui ca Hristos-Dumnezeul care a primit sa Se intrupeze si sa moara pe cruce aidoma celui mai nefericit si mai ticalos dintre muritori, ne va cere sa dam din prisosul ori putinul avutului nostru ori chiar avutul acesta intreg? Cum de ne-ar fi chemat la actiuni atat de simple, de apartinatoare lumii acesteia, de posibile adica?!
Paul Claudel nu ni-l definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grairea: De ce va temeti? Sunt imposibilul care va priveste?
Hristos, asadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul: sa dam ce nu avem.
Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului : sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta nici lumina nici esenta nici curaj nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste.
Daruind altuia ce nu ai – credinta, lumina, incredere, nadejde – le vei dobandi si tu.”Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”
“Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi in tine. Mai adanc decat adancul sinei tale. Mai tainuit, mai infasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemand, imbiind la partasie.”
Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxal (precum intotdeauna ne-a invatat: de vrei sa carmuiesti, slujeste; de vrei sa fii inaltat, smereste-te; de vrei sa mantuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recastigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobandi si tu ceea ce ai dat altora).
Nicaieri, in afara de Evanghelii, nu cred sa se fi vorbit mai raspicat si mai crestineste decat in micul poem al lui Michaux care mi-a starnit stupefactia si entuziasmul. Poate in unele fragmente din Fratii Karamazov si Demonii, poate Cervantes faurindu-l pe El nuestro Senor Don Quijote, El Christo espanol, poate Albert Camus in textul despre Oscar Wilde (intitulat Artistul in puscarie) si despre mergerea catre Hristos nu prin suferinta si durere (cale buna, inferioara totusi), ci prin exces de fericire si in clipe de euforie (cale superioara). Nicaieri nu cred ca vreun poet ori prozator sa fi vorbit mai de aproape de Cel neapropiat.
Dand ce nu avem, dobandim, prin ricoseu ceea ce – cu nemaipomenita sfruntare – ne-am incumetat a darui altuia. Lectia e valabila pentru orice crestin, cleric sau mirean. Pentru monah indeosebi. Sa nu se ingrijoreze, sa nu se sperie, sa nu se framante calugarul care isi simte launtrul desart, bantuit de neincredere si slabiciune, cuprins de intuneric si seceta; sa nu ia catusi de putin aminte la acestea toate. Ispite ale deznadejdii, netrebnice siretenii ale celui rau si uscat. Sa dea celor care vin la el – in chilia lui, in gradina manastirii, pe cerdacul arhondaricului, la usa altarului – ca sa afle credinta, intarire, lumina si o bruma de speranta – ceea ce ei asteapta de la el si ceea ce el prea bine stie ca in clipa aceea se poate intampla sa nu aiba. Sa le dea. Si, dandu-le, se vor rasfrange si asupra-i, se va milui si el din pomana facuta altuia.
“Dand lumina pe care nu o ai, o vei avea si tu.” Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lamureste mai in adancime textul de la Matei 25 despre Infricosata Judecata? Nu cumva cei buni au dat insetatului din apa de care si ei duceau lipsa; infometatului din hrana pe care nu o aveau; celui gol, haina dupa care si ei jinduiau?…
Secretul vietii calugaresti se arata a fi: sa indraznesti a da ceea ce vremelnic se intampla sa-ti lipseasca. Iata paradoxul crestin in toata plinatatea, splendoarea si virtutea lui. Dar iata si fagaduinta uluitoare: dand ceea ce nu ai, dobandesti ceea ce ai stiut sa dai din golul fiintei tale. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ti, se intoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda – si te inavuteste, te implineste, te covarseste.
Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gandi macar o clipa – necum ani de zile – ca Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!
Sa piara de la noi, calugarii, orice spaima, nesiguranta, sfiala, teama de fatarnicie: calugarul e menit a da altora credinta si lumina macar de-i vor lipsi lui vreme mai scurta ori mai lunga. Chiar de se afla in criza de acedie. Chiar daca s-a facut vinovat de slabirea avantului si statorniciei monahale.
Va putea oare? Va fi in stare a savarsi minunea? Desigur, dat fiind ca este din ceata celor despre care Hristos a spus ca “ei nu sunt din lume si Eu nu sunt din lume” (Ioan 17,16). Si iarasi: “Dar nu numai pentru acestia ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor” (Ioan, 17, 20). Iar la Faptele Apostolilor (20,35) Pavel asijderea graieste: “Trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis: Mai fericit este a da decat a lua.”
In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu – paradoxal, absurd si indraznet – sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul “Nemo dat quod non habet” arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.
Nicolae Steinhardt
10 Magneți Pentru Ochii Bărbaților la o Femeie
Un pastor din mediul evanghelic rostește un mesaj biblic cu privire la îmbrăcămintea femeilor, accentuând într-un mod vehement modestia și feminitatea.
Există pentru bărbați 10 lucruri în îmbrăcămintea femeilor, ce ar putea fi un prilej de păcătuire!
1. Rochii sau fuste cu crăpături mari;
2. Rochii sau fuste care se mulează pe fese;
3. Orice îmbrăcăminte pentru bust, care stă mulat pe piept;
4. Bluze descheiate, guler foarte larg sau decolteu la îmbrăcămintea pentru bust;
5. Bluze fără mânecă, cu deschizături largi la subraț;
6. Fuste sau pantaloni cu brâul foarte jos;
7. Orice fel de îmbrăcăminte, care nu-ți acoperă lenjeria, astfel încât nimeni să nu ți-o poată vedea.
8. Fuste și rochii care sunt prea scurte.
9. Egări, pantaloni sau blugi, care se mulează pe fund, pe coapsă și între picioare (expresia „între picioare” nu e vulgară).
10. Un mijloc și un spate gol.